Placarea cu Marmura





Marmura este un produs de lux si care, confera stil si eleganta casei tale, mai ales atunci cand se integreaza armonios cu mobilierul, si accesoriile interioare.
  Ca in orice operatiune de placare, primul si cel mai important pas care trebuie realizat il constituie pregatirea suprafetei suport. De realizarea acestei operatiuni depinde calitatea si durabilitatea lucrarii finale. Astfel, vom realiza prima data egalizarea si nivelarea suprafetei peretilor. In felul acesta, avand o suprafata plana a suportului, consumul de adeziv pentru placarea marmurei va fi mai mic.



  Urmatorul pas il reprezinta identificarea si hidroizolarea suplimentara a zonelor care vor fi supuse in mod repetat si abundent contactului cu apa. Este vorba despre zonele in care se afla dusul, cada de baie, pardoseala unde avem sifonul . In aceste zone se va aplica o hidroizolatie bicomponenta in strat subtire, precum si o banda de etansare pentru zonele de colt.
Zonele care nu necesita hidroizolatie vor fi amorsate utilizand un grund de profunzime.
Urmeaza placarea cu marmura. Placarea se va realiza cu un adeziv pe baza de ciment, de culoare alba, special destinat placarilor cu materiale naturale, materiale care nu pot fi aplicate cu adeziv clasic, gri, din cauza transluciditatii materialului.



Adezivul va fi preparat la o consistenta potrivita dimensiunii placilor de marmura si va fi aplicat pe stratul suport cu ajutorul unei gletiere cu dinti. Intre placile de marmura se vor lasa rosturi egale.
La final se vor curata eventualele urme de adeziv, apoi se va aplica un chit de rosturi impermeabil si cu intarire rapida.
In concluzie, marmura este un material distins si scump, care necesita sa fie placata cu mare atentie, cu materiale de cea mai buna calitate si cu mesteri priceputi.

Placarea cu Marmura Placarea cu Marmura Reviewed by Unknown on 14:36 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.